medierea

Mediere

Medierea este un concept aplicat la nivel international si face parte din categoria procedurilor alternative de rezolvare a disputelor (engleza A.D.R. – Alternative Dispute Resoluţion) pe langa arbitraj, negociere si conciliere etc. 

Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.

mediere.1Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.

Medierea este un proces voluntar si structurat care le garanteaza partilor confidentialitatea, confortul si solutionarea eficienta, durabila a unui conflict prin interventia unui specialist in comunicare si managementul conflictului: mediatorul autorizat.

Cand, cine si cum apeleaza la procedura medierii?

Daca legea nu prevede altfel, partile - persoane fizice sau persoane juridice – pot recurge la mediere in mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, convenind si solutioneze pe aceasti cale orice conflicte in materie civila, comerciala, de familie, in materie penala, precum si in alte materii.

Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-si solutiona disputele prin mediere atat în afara, cat si in cadrul procedurilor obligatorii de solutionare amiabila a conflictelor prevazute de lege.

Care este rolul mediatorului

Mediatorul este, cu acordul partilor, un intervenient in conflict, neutru si impartial. El asculta atent punctele de vedere ale tuturor partilor cu privire la conflict, face o evaluare a cazului in intalniri comune sau, eventual, in intalniri separate.

Dupa aceasta evaluare, mediatorul informeaza partile cu privire la posibilitatea de a se putea incerca rezolvarea acelui conflict prin mediere precum si cu avantajele pe care partile le pot avea daca accepta rezolvarea neintelegerilor dintre ele prin mediere.